Vizitând notariate.ro, sunteți de acord cu politica de confidențialitate privind cookie-urile. Mai multe detalii puteti citi aici.
Procura sau imputernicirea este actul notarial prin care o parte, numita mandant deleaga pe cineva pentru a acționa în numele acesteia, putand incheia acte juridice, ridica documente, reprezenta in fata diverselor institutii sau chiar instante judecatoresti.
Cele mai intalnite procuri au ca obiect imputernicirea contabililor pentru depunerea declaratiilor fiscale la ANAF, vanzarea sau cumpararea si respectiv inmatricularea de autoturisme sau incheierea diverselor acte juridice in fata notarilor publici (vanzari, ipoteci, succesiuni, divort).
Totodata, des intalnita este si declaratia de plecare copil (cunoscuta si ca procura plecare copil sau procura minor) prin care un parinte sau ambii isi exprima acordul privind iesirea din tara a copilului minor. Pentru ca cineva sa va conduca masina nu se poate incheia o procura ci un contract de comodat.
Procură administrare societate
Procură generală de administrare imobil (teren, apartament, casă)
Procură semnatură electronică (digitală)
Împuternicire înmatriculare auto
Procură cazier judiciar
Procură judiciară
Procură de reprezentare la divorțul în instanță (judiciar)
Procură de reprezentare la divorțul prin notariat
Procură de reprezentare la succesiune
Procură pentru bancă
Împuternicire Registrul Comerțului
Procură ridicare pensie
Procură cumpărare imobil (apartament, casă, teren)
Procură donație imobil (apartament, casă, teren)
Procură vânzare apartament
Procură vânzare auto
Procura pentru copil minor (declaratie plecare copil)
Procură pentru eliberarea paşaportului copilului minor (sub 14 ani)
Procură pentru ridicarea paşaportului
Procură specială
Procedură Online Ilfov
Pentru a nu pierde timpul pe mai multe drumuri la notar folosiți procedura online și mergeți o singură dată, doar la semnare.
Aflați costul și vă programați.
În 5 minute semnați, achitați și plecați.
Majoritatea oamenilor solicita o procura notariala online, insa procurile notariale nu se pot face exclusiv online. Conform legislatiei romanesti in vigoare, orice act notarial trebuie semnat fizic (olograf) de catre client doar in fata notarului, fara exceptii.
(declaratie plecare copil)
Ceea ce multe persoane numesc în mod uzual “procură pentru copil minor”, reprezintă de fapt o declaraţie notarială autentică prin care un părinte sau ambii părinţi îşi exprimă acordul cu privire la ieşirea din ţară a copilului lor minor însoţit de o terţă persoană, respectiv, de către celălalt părinte.
Diferenţa esenţială între procură şi declaraţie este că procura notarială se foloseşte pentru a împuternici o altă persoană să încheie acte în numele celui care face împuternicirea, în timp ce prin declaraţie doar vă exprimaţi acordul cu privire la îndeplinirea anumitor acte (în acest caz, un părinte declară că este de acord cu plecarea copilului său minor în afara graniţelor ţării însoţit de celălalt părinte sau de o terţă persoană).
Declarația pentru ieșirea minorului din țară, cunoscută și sub numele de “procură pentru copil minor”, este un act necesar la frontieră pe care părintele ce nu îl însoțește pe minor în călătoria în afara țării trebuie să-l facă la notariat sau, dacă se află în străinătate, la Consulatul/Ambasada României.
Această declarație va fi necesară pentru copiii minori cu cetățenie română doar la ieșirea din România, nu și la intrarea în țară.
Declarația poate fi dată și în fața unui notar străin, caz în care trebuie supralegalizată sau apostilată conform Convenţiei de la Haga cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine*.
*Excepție de la această regulă fac statele cu care România a încheiat tratate, convenții sau acorduri de asistență juridică, în materie civilă sau de drept al familiei, care prevăd scutirea de supralegalizare.
(procura pentru eliberarea paşaportului copilului minor)
Prin procura pentru eliberarea paşaportului copilului minor, un părinte îl poate împuternici pe celălalt părinte sau pe o terţă persoană să solicite eliberarea paşaportului simplu pentru copilul minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani. În cazul în care se împuternicește o terță persoană, este necesară prezența ambilor părinți la notariat pentru a semna procura.
Împuternicirea este necesară doar în cazul minorului cu vârsta sub 14 ani. Minorul cu vârsta de peste 14 ani poate să depună numai personal cererea pentru eliberarea paşaportului, fiind însă necesară, în acest caz, fie prezența ambilor părinți în fața funcționarului direcției pașapoarte care primește cererea, fie o declarație notarială din partea acestora sau a părintelui care nu îl însoțește pe minor la depunerea cererii prin care își dă/dau acordul cu privire la eliberarea pașaportului.
(procura notarială pentru cumpărarea unui imobil)
Procura notarială de cumpărare a unui imobil (apartament, casă sau teren) este actul unilateral prin care o persoană (mandantul, cel ce da procura) o împuterniceşte pe o alta (mandatar, cel imputernicit) să o reprezinte la notariat pentru cumpărarea unui imobil la un anumit preț, sau, după caz, la un preț negociat de către mandatar. Procurilor li se aplica regulile generale ale unui contract de mandat.
Pentru că actul pe care urmeaza să-l încheie mandatarul va avea forma autentică (contractul de vânzare-cumpărare prin care se vinde un imobil poate fi încheiat în mod valabil numai la un birou notarial), procura trebuie sa aiba aceeaşi formă pentru a fi valabilă (trebuie dată în faţa notarului public şi autentificată). Aceasta este consecinţa aplicării principiului simetriei de formă, reglementat de art. 2013 alin. 2 din noul Cod civil, potrivit căruia mandatul dat pentru încheierea unui act juridic pentru care legea impune o anumită formă, trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi (nulitatea).
(procura notarială pentru donarea unui imobil)
Prin procura pentru donația unui imobil (apartament, casă, teren etc.), atât cel ce face/da donatia (donator), cât și cel care urmează să primească donația (donatar), pot fi reprezentate la notariat de o altă persoană în vederea încheierii contractului de donație.
Numai partea care urmează să fie reprezentată în fața notarului public de o altă persoană poate încheia împuternicirea, adresându-se oricărui notariat din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, consulatului din țara în care se află.
(procura notarială pentru vanzarea unui imobil)
Prin procura de vânzare a unui apartament, proprietarul imobilului (mandantul) o poate împuternici pe o altă persoană (mandatar) să vândă apartamentul în cauză la un preț care, după caz, mandatarul îl va negocia în favoarea mandantului, va putea fi limitat la o anumită valoare sau indicat expres în procură.
Împuternicirea se poate realiza la orice notariat din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul din țara în care se află, situație în care nu mai este necesară apostila prevăzută de Convenția de la Haga.
(procura notarială pentru vanzarea unui automobil)
Prin procura de vânzare auto, proprietarul unui autovehicul poate împuternici o altă persoană să îl reprezinte la toate operațiunile necesare vânzării autoturismului, inclusiv la încheierea contractului de vânzare a mașinii, radierea din evidențele fiscale și a organelor de poliție etc.
Împuternicirea se poate realiza la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
(procura notarială pentru administrarea unui imobil)
Procura generală de administrare a unui imobil este un act notarial prin care proprietarul bunului împuterniceşte o altă persoană să îndeplinească, să încheie şi să execute orice acte şi fapte juridice de administrare şi conservare cu privire la imobilul respectiv procura se poate încheia la orice birou notarial din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulat.
Sunt acte de administrare: închirierea imobilului, încasarea veniturilor din chirie, efectuarea de reparații, arendarea unui teren etc.
Sunt acte de conservare: plata taxelor şi impozitelor către stat, încheierea contractului de asigurare a imobilului, plata primelor de asigurare, întocmirea unui inventar, înscrierea unei ipoteci ori a unui privilegiu în registrele de publicitate, întreruperea prescripţiei etc.
(procura notarială pentru administrarea unei societati)
Procura notarială generală de administrare a unei societăți este un contract de mandat prin care administratorul societății respective (mandantul) împuterniceşte o persoană (mandatar) să îndeplinească, să încheie şi să execute orice acte şi fapte juridice de administrare, conservare sau dispoziție pentru buna desfăşurare a activităţii societății.
Sunt acte de administrare: închirierea unori bunuri din patrimoniul societății, încasarea veniturilor din chirii, încheierea contractelor de prestări servicii, încheierea și desfacerea contractelor de muncă etc.
Sunt acte de conservare: depunerea bilanțurilor sociietății, supravegherea şi verificarea evidenţei contabile, contestarea constatărilor organelor financiare, fiscale sau a altor organe de control, semnarea proceselor verbale de constatare, semnarea şi avizarea declaraţiilor fiscal și a declaraţiilor unice etc, plata taxelor şi impozitelor către stat etc.
Sunt acte de dispoziție: efectuarea de operaţiuni bancare în şi din conturile societății comerciale, vânzarea unor bunuri din patrimoniul societății, actele de dizolvare, de lichidare a societăţii, de cesiune părţi sociale
(procura notarială pentru reprezentare la Registrul Comertului)
Prin acest tip de procură sau împuternicire notarială, o persoană juridică (firmă-societate comercială) sau persoană fizică autorizată (PFA) poate împuternici o terţă persoană fizică să o reprezinte la Oficiul Registrului Comerțului pentru a efectua diferite operațiuni juridice.
De exemplu, mandatarul poate fi împuternicit în vederea înregistrării firmei, înregistrarea eventualelor modificări intervenite în contractul și statutul societății comerciale, semnarea unui act adițional privind completarea obiectului de activitate al societății, declararea unui nou punct de lucru, retragerea documentelor depuse etc.
(procura notarială pentru inmatriculare auto)
Prin procura de înmatriculare auto, proprietarul unui autovehicul poate împuternici o altă persoană pentru înmatricularea mașinii, scop în care îl va reprezenta în fața autorităților competente pentru depunerea actelor necesare emiterii certificatului de înmatriculare, ridicarea acestuia, a cărții de identitate a vehiculului, a plăcuțelor de înmatriculare, inclusiv cele cu număr provizoriu, să semneze de primirea acestora etc.
Împuternicirea sau procura notarială se poate realiza la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
(procura notarială pentru obtinerea cazierului juridic)
Prin acest tip de procură o persoană, numită mandant, îl împuterniceşte pe un terţ, numit mandatar, pentru ca acesta din urmă să facă toate demersurile necesare pentru obţinerea cazierului judiciar.
Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele fizice interesate pot depune cererea-tip personal sau prin mandatar-împuternicit la ghişeele subunităţilor de poliţie de la locul de naştere, domiciliu/reşedinţă.
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Găsiţi mai jos atât actele necesare la biroul notarial, cât la ghişeele subunităţilor de poliţie pentru cazul în care se solicită obţinerea cazierului judiciar de către o persoană împuternicită prin procură.
(procura notarială pentru reprezentare in instanta)
Prin procura judiciară, o persoană care are sau urmează să aibă calitatea de parte într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe judecatoreşti, poate împuternici un terţ (mandatarul), după caz, să introducă cererea de chemare în judecată, să o reprezinte la orice termen sau înfăţişare, să propună probe și să efectueze diferite acte procedurale în respectiva cauză.
Potrivit art. 85 din noul Cod de procedură civilă, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic (procură notarială).
Despre procura generală și procura specială
Procura generală îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare şi de administrare.
Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte.
(procura notarială pentru reprezentare divort in instanta)
Procura de reprezentare in procesul de divort este o varianta a procurii speciale judiciare prin care unul dintre sotii aflati in procesul de divort poate imputernici o terta persoana sa-i reprezinte interesele in fata instantei care va pronunta respectivul divort.
(procura notarială pentru reprezentare divort la notar)
Soții care divorțează de comun acord la notariat pot să depună cererea de divorț la notarul public printr-o terță persoană împuternicită cu procură autentică notarială. Pot fi reprezentați prin procură atât ambii soți, cât și doar unul dintre aceștia. De asemenea, un soț il poate reprezenta pe celălalt prin procură la depunerea cererii.
După depunerea cererii de divorț, notarul public le va acorda soților un termen de reflecție de 30 de zile. După trecerea acestui termen, va fi necesar ca ambii soți să se prezinte personal la biroul notarial pentru eliberarea certificatului de divorț. Reprezentarea prin procură notarială nu mai este posibilă la eliberarea certificatului de divorț notarial.
(procura notarială pentru dezbatere succesiune)
Moştenitorul care, din diferite motive, nu se poate prezenta la dezbaterea succesiunii prin notariat, are posibilitatea să încheie o procură notarială în formă autentică prin care să desemneze o altă persoană să îl reprezinte în cadrul procedurii succesorale notariale.
Această procură se poate încheia la biroul nostru atât în cazul în care succesiunea este dezbătută la un notar public din București, cât și în cazul în care moștenirea este dezbătută la un notariat dintr-o altă localitate.
Moștenitorul aflat în străinătate și care nu poate veni în țară are posibilitatea să încheie acest tip de procură la consulatul României din țara în care se află.
(procura notarială pentru reprezentare la banca)
Prin acest tip de procură sau împuternicire notarială, o persoană (mandantul) poate împuternici pe o alta (mandatarul) să o reprezinte în fața unei instituții bancare pentru realizarea unei operațiuni bancare în numele său.
De exemplu, mandatarul poate fi împuternicit pentru semnarea unui contract de credit de nevoi personale, unui credit imobiliar cu ipotecă, pentru retragerea unor sume de bani din contul mandantului, constituirea sau lichidarea unui cont curent sau de depozit, emiterea sau ridicarea unui card bancar, transferul unor sume de bani prin ordin de plată, solicitarea extraselor de cont lunare etc.
(procura notarială pentru ridicare pensie)
În baza procurii notariale speciale pentru reprezentarea în fața instituțiilor sistemului public de pensii, persoana pensionată (mandantul) poate împuternici o terță persoană (mandatarul), după caz:
București-Ilfov
Consultație Notarială Gratuita Online*
*valabil Bucuresti-Ilfov
in luna noiembrie
*Consultanța notarială se concentrează pe asistența și îndrumarea în vederea încheierii actelor notariale și poate să nu se aplice în mod automat la alte birouri notariale. Fiecare situație legală este unică, iar interpretarea și aplicarea legii într-un anumit context poate varia în funcție de circumstanțele specifice.
-19%
Taxe cu 19% reducere*
Platiti cu 19% mai putin taxe notariale pentru vanzari imobile/terenuri.
Notariat neplatitor de TVA
Programari limitate
*valabil Bucuresti-Ilfov
doar in luna noiembrie
Vizitând notariate.ro, sunteți de acord cu politica de confidențialitate privind cookie-urile. Mai multe detalii puteti citi aici.